Complement al unui sistem de alarmă în casa inteligentă, supravegherea video permite între altele, înregistrarea unor evenimente nedorite dar care pot apare în orice moment deranjând calmul cotidian.

Un sistem de supraveghere video trebuie să fie evolutiv şi accesibil la locul instalării dar nu trebuie îndepărtată posibilitatea controlului la distanţă, realizată în mod obişnuit cu ajutorul unei conexiuni internet.

Alegerea unui sistem de supraveghere video începe prin stabilirea complexităţii acestuia.

În unele cazuri o simplă cameră video şi un monitor este suficient pentru un sistem cu sau fără fir dar  alteori, când suprafeţele de supravegheat sunt extinse, un studiu detaliat devine obligatoriu.

Camerele video (ca şi ecranele dealtfel) sunt alb / negru sau în culori dar acesta nu este o caracteristică unică ce trebuie luată în cont.  Rezoluţia şi sensibilitatea (pentru camerele video) sunt criterii tehnice esenţiale pentru o eficienţă maximală.

Practic, în funcţie de amplasarea camerelor video, acestea nu au aceleaşi caracteristici tehnice într-un sistem de supraveghere video.

systeme video

 

Supravegherea video permite printre altele:

  • Avertizare în cazul unei intrări nedorite în locuinţă sau încăperile supravegheate
  • Supravegherea la distanţă a ceea ce se petrece în spaţiile controlate
  • Înregistrarea şi arhivarea mişcărilor detectate în zonele sensibile dintr-o locuinţă
  • Luarea unei hotărâri privind necesitatea unei interventii imediate.

Conectarea uneia sau mai multor camere video de supraveghere într-o reţea domotică, este o opţiune indispensabilă celui ce doreşte linişte chiar în cazul unei absenţe prelungite de la domiciliu.

 

  franceza  |  engleza  |  germana  |  romana

casa inteligenta astazi !

  • Sistem domotic

    Confortul prezent in ansamblul locuintei a devenit o realitate in prezent datorita domoticii... Mai ramane instalarea unui sistem corespunzator !

  • Aparate Zwave Europe

    Z-Wave si Casa Inteligenta

    • Transmisie radio
    • Compatibilitate intre fabricanti
    • Control la distanta
    • Configurare rapida
    • Comunicare codata 32 bits
    • Fracventa Europeeana 868,42 MHz
  • Video supraveghere

    Un sistem de video-supraveghere este o optiune accesibila ce ofera o securitate sporita locuintei, mai ales pe timpul absentelor prelungite

  • Casa Inteligenta

    Totul intr-o Casa Inteligenta

    • Gestiune optima a energiei
    • Sistem de alarma si protectie
    • Simularea prezentei in locuinta
    • Acces uniform la Internet
    • Sonorizare multiroom
    • Sistem de video-supraveghere
Share |