Tehnologia Bluetooth a fost creată în 1994 de către societatea Ericsson.

În februarie 1998, un grup numit Bluetooth Special Interest Group (Bluetooth SIG) unind mai mult de 200 societaţi cum ar fi Agere, Ericsson, IBM, Microsoft, Motorola, Nokia şi Toshiba, a fost înfiinţat pentru a creea specificaţiile Bluetooth 1.0 care au fost publicate în iulie 1999.

Bluetooth este o tehnologie de reţea fără fir, personală, pe cale herţiană în scopul de realiza o comunicare suplă dintr-o cameră în alta,pe distanţe mici.

Fiecare aparat din reţea trebuie să dispună de un circuit electronic, conţinând protocolul Bluetooth.

Obiectivul tehnologiei Bluetooth este de a permite transmiterea datelor (fişiere, imagini, muzică, video...) între echipamente ce includ circuite electronice la un preţ scăzut, într-o rază de pînă la 100 mm cu un consum redus de energie.

Tehnologia Bluetooth, permite obţinerea unor debite de date de pînă la 1 Mbps (ce corespunde la 1600 transmisii pe secundă în full-duplex), pe o rază de aproximativ 10 m cu un emiţător de clasă II şi aproape 100 m cu un emiţător de clasă I.

Reţelele Bluetooth:

Picoreţea (piconet)

Este o mică reţea creeată când mai multe periferice Bluetooth (maxim 8) se găsesc în proximitate.

Când un piconet este creeat între două sau mai multe dispozitive Bluetoothm unul dintre acestea ia poziţia de „Şef” iar celelalte devin „sclavi”.

Ne găsim deci într-o reţea de tip „stea” în care „sclavii” nu pot comunica între ei.

Scatternet

Reţea ce cuprinde două sau mai multe picoreţele, reţea ce permite comunicarea între mai mult de 8 dospozitive Bluetooth.

Întâlnim acest gen de reţea când un dispozitiv Bluetooth ce aparţine unei picoreţele comunică cu un dispozitiv Bluetooth ce aparţine unei alte picoreţele. Această pasarelă permite transferul de date între cele două picoreţele.