HomeSeer este un software de domotică reputat care permite controlul la distanţă a modulelor X10, Insteon, UPB sau Z-Wave ce funcţionează prin PLC. Prin instalarea unor patch-uri complementare,  poate fi compatibil cu un număr mult mai mare de module sau aplicaţii.

Versiunea demonstrativă este activă timp de 30 de zile, ulterior fiind necesară plătirea unei licenţe ce permite apoi controlul total al aparatelor din reţeaua domotică personală.

HomeSeer include un server web(accesul este protejat cu nume de utilizator şi parolă) ceea ce permite controlul sistemului domotic personal, din orice colţ al lumii cu ajutorul unui calculator, telefon compatibil web, PDA... Puteţi controla astfel locuinţa chiar pe timpul absenţelor ca şi cum a-ţi prezenţi.

O parte din posibilitaţile programului HomeSeer :

  • Aprinderea / stingerea luminilor la răsăritul respectiv apusul soarelui
  • Controlul încălzirii sau climei în rapport cu prezenţa persoanelor în locuinţă
  • Aprinderea / stingerea luminilor sau aparatelor  în raprt cu prezenţa persoanelor în locuinţă
  • Prin internet, cu interfaţa oricărui browser sau prin email, controlul la distanţă a luminilor sau aparatelor electrocasnice din locuinţă
  • Prin opţiunea „Voice”, calculatorul vă anunţă noile mail-uri şi expeditorul acestora
homeseer

 
 

Interfaţa grafică a serverului web poate fi modificată şi personalizată după ideile fiecărui utilizator.

Asistantul integrat software-ului HomeSeer poate fi de asemeni personalizat cu unul din modelele ce sunt disponibile gratuit în Internet.

Datorită asistenţilor de instalare, utilizarea programului HomeSeer este simplă iar eventualele erori de configurare sunt corectate în mod automat.

În cazul unei probleme fizice (hardware) a calculatorului sau în cazul unei pene  de curent, HomeSeer execută un „start” al PC-ului şi repune în modul „ON” aparatele ce trebuiau să funcţioneze.

Performanţe minime ale calculatorului:

  • Procesor 300 Mhz (400 Mhz pentru NeoSpeech Voice)
  • 64 Mga RAM (256 Mga RAM pentru NeoSpeech Voice)
  • 100 Mga alocat pe hard-disk (300 Mga / voce dacă NeoSpeech Voice este instalat)
  franceza  |  engleza  |  germana  |  romana

casa inteligenta astazi !

  • Heim Automation
  • modules Zwave Europe

    Z-Wave în casa inteligentă

    • Transmisie fără fir
    • Intercompatibilitatea fabricantilor
    • Control la distanta
    • Configurare uşoară
    • Transmisie securizată
    • Frecvenţă europeană 868,42 MHz
  • CCTV

    Camerele video permit supravegherea locuintei în absenta proprietarilor si alarmarea acestora în cazul unei intruziuni sau unui alt eveniment nedorit

  • Heimautomation

    Avantaje într-o casa inteligenta

    • Gestiune optimizată a energiei
    • Supraveghere şi securizare
    • Simularea prezenţei
    • Centralizare şi partajarea datelor
    • Reţea audio multiroom
Share |